Top 5 telefoane cu raport calitate/preț foarte bun
Pentru mulți consumatori, raportul calitate/preț reprezintă principalul criteriu în alegerea unui nou telefon. În 2021, clasamentul telefoanelor din acest punct de vedere arată mai bine ca niciodată.


Producătorii au opțiuni avantajoase pentru orice buzunar, deci nu mai e nevoie să faci sacrificii financiare pentru a-ți permite un telefon de calitate.
Alegerea unui nou telefon mobil poate fi o misiune extrem de dificilă în prezent, mai ales după progresul semnificativ făcut de toți producătorii de pe piață. Cu toate astea, există în continuare multe device-uri al cărui preț este unul considerat prea mare raportat la ce oferă. Vestea bună este că există și device-uri care oferă foarte mult fără ca utilizatorii să facă un efort financiar sau să facă vreun compromis serios calitativ.
Provocarea și mai mare pentru utilizatorii care doresc să achiziționeze un nou device este dată de discrepanța între modul în care utilizatorii evaluează prețul unui telefon și cum o face producătorul care stabilește prețul final. Desigur, rezultatul final nu poate fi altfel decât unul subiectiv și ține de prioritățile și nevoile setate de fiecare utilizator pentru telefonul pe care și-l dorește.
Alcătuirea unui top 5 al celor mai bune telefoane după raportul calitate/preț poate fi diferită pentru fiecare dintre noi. În clasamentul de mai jos vei găsi telefoane disponibile oriunde în lume, device-uri care reprezintă în acest moment cele mai bune variante pentru un cumpărător.
Top telefoane după raportul calitate/preț
Când vine vorba despre un clasament al telefoanelor cu raport calitate/preț excelent, se întâmplă mai rar ca flagship-urile să aibă acces. Deși oferă ce este mai bun în prezent pe piața telefoanelor mobile, prețurile sunt categoric mai ridicate. Cu atât mai mult cu cât media prețurilor telefoanelor de top aproape că s-a dublat față de acum 5 ani, indiferent despre ce producător am vorbi.
Cu toate astea, strategia producătorilor de a oferi pe lângă telefonul de top o versiune mai accesibilă, fără a face rabat de la calitate se dovedește a fi una excelentă pentru utilizatori. Astfel, Apple poate intra pentru prima dată într-un top care face referire la raportul calitate/preț, în condițiile în care iPhone-ul a fost mereu considerat un smartphone premium.
Samsung Galaxy A51
Pentru majoritatea utilizatorilor, un raport calitate/preț bun nu poate fi decât la un telefon din gama mid-range. Iar cel mai capabil din acest punct de vedere este Galaxy A51 de la Samsung. Smartphone-ul vine cu o cameră foto cu rezoluție mare, de 48 MP, care îți permite să surprinzi în fotografiile tale și cele mai mici detalii și, în plus, are și o cameră wide, de 123°, care îți permite să surprinzi un unghi mai larg în poze. A51 iese în evidență deoarece compromisurile pentru a scădea prețul sunt mici. Senzorul de amprentă este ascuns discret în ecran, ai un display Super AMOLED mare, de 6.5″, dar și o baterie pe măsură, de 4000 mAh, iar camerele foto sunt ajutate de senzorul de adâncime (Time of Flight) și un senzor macro.

iPhone 11
A fost lansat în luna septembrie 2019, alături de două versiuni Pro, care au un preț semnificativ mai mare. Astfel, utilizatorii pot alege un iPhone care poate fi considerat accesibil din punct de vedere al prețului. Deși vine doar cu 2 camere, acestea oferă unele dintre cele mai bune rezultate pentru un telefon mobil. Procesorul este unul extrem de puternic, durata de viață a bateriei este bună, iar experiența iOS pe iPhone 11 este una extraordinară în continuare.

Xiaomi Redmi Note 9
Xiaomi Redmi Note 9 are un preț accesibil și specificații suficient de bune pentru un utilizator care caută cel mai bun raport calitate/preț la un smartphone. Cu un display LCD FHD+ de 6.53 inci, de rezoluție 1080 x 2340 px, o baterie mare, de 5.020 mAh, un sistem quad de camere foto/video, care redau fotografii în culori vii, cu detalii bine evidențiate, Xiaomi Redmi Note 9 îți oferă toate lucrurile de care ai nevoie de la un telefon.
Singurul minus este la nivel de procesor. Avem aici un chipset MediaTek Helio G85, care nu livrează cea mai fluidă experiență în gaming. În schimb, pe Xiaomi Redmi Note 9 Pro regăsim un procesor mai performant, Qualcomm Snapdragon 720G, însă și prețul versiunii Pro este mai mare cu aproximativ 100 de euro.
Citește și: Xiaomi Redmi Note 9 vs Note 9 Pro: comparație, asemănări și diferențe
OPPO Reno 3 Pro
Despre OPPO Reno 3 Pro am vorbit și în acest review, așa că știi deja că ne-a plăcut faptul că display-ul are high refresh rate de 120 Hz, dar și faptul că avem mod Ultra Night pe camerele de pe spate, care te ajută să surprinzi detalii chiar și atunci când nu ai mai deloc lumină la dispoziție. Acest telefon s-a străduit să ofere specificațiile pe care le regăsim de obicei pe flagship-uri, dar la preț de telefon mid-range.
Dacă prețul este de telefon mid-range, performanțele smartphone-ului nu lasă nici ele de dorit. Avem un ecran Super AMOLED de de 6.5″, cu high refresh rate de 90 Hz și rezoluție 2400×1080 px, baterie de 4.000 mAh, luminozitate de 800 de niți și o cameră principală de 48 MP, cameră tele-photo de 13 MP, care face zoom optic hibrid 5X și care poate susține zoom digital până la 20X, o cameră ultra wide de 8 MP și o cameră mono de 2 MP.
One Plus 7
Acesta nu este singurul flagship de pe listă. Cei de la One Plus au dat lovitura în 2019, reușind să lanseze unul dintre cele mai bune telefoane de pe piață. Modelul 7T Pro are un preț asemănător cu cel al lui iPhone 11, însă vine cu o cameră la fel de bună, care are și un senzor în plus, cu o baterie durabilă și un ecran superior grație ratei de refresh de 90Hz, unică pe un telefon de top în acest moment. Experiența Android este una curată și mai rapidă decât pe orice alt telefon cu Android datorită acelei rate de refresh.
1 la mana, vorbesti de telefoane bune la un pret accesibil, dar nu vorbesti despre ce inseamna pret accesibil in mintea ta pentru un cumparator mediu de la noi, mai ales cand majoritatea telefoanelor din lista aia sunt peste 3000 de lei inca(pret care nu mi se pare accesibil pentru cumparatorul normal de la noi…ala ar fi un 1500-2000, cum ai pus A51 si Xiaomi si acolo sa incerci sa faci o lista). 2 la mana incluzi telefoane de anul trecut(unul foarte bun, OnePlus 7T), incluzi iPhone 11(care este stupid rau in raportul calitate-pret), si nu pui OnePlus Nord sau Asus Zenfone 7(2 din cele mai bune telefoane din 2020 la un 4-500$, telefoane care ne dau refresh rate de 90Hz, procesoare de ultima generatie, rami multi si stocare suficienta, telefoane clar superioare si gandite pentru “omul mai de rand”). Parerea mea este ca a fost un articol scris in graba, fara prea mare interesare si cautare inainte. Si nu am vrut sa ofensez cu ceva, sper ca nu am facut-o 🙁