powered by Vodafone
– Cum e husa asta?
Întorc privirea, nedumerit. În stânga mea, Luca tocmai îmi pipăie telefonul. Are un aer preocupat în timp ce presează cu degetele muchiile rotunjite și spatele telefonului, care e încastrat într-o husă neagră, siliconată. Suntem în studio iar pe post e publicitate, așa că ne bucurăm de un moment de respiro, în care fiecare-și vede de-ale lui – sau, în cazul de față, de-ale celuilalt.
– Cum adică, mă, „cum e husa”? La gust sau ce?
– La lovituri, întreabă Luca, nedumerit, la rândul lui, că nu pricep evidența. L-ai scăpat în husa asta până acum? Ține?
Mă uit chiorâș la el: din moment ce ecranul nu-i crăpat, păi asta înseamnă că ori ține, ori nu l-am scăpat, nu? Îmi înăbuș, totuși, aroganța:
– Nu l-am scăpat… p-ăsta. Dar am scăpat altul… în cadă. În cada plină cu apă, adică.
Luca rânjește, amuzat.
– Trebuie să ne povestești, face Zaf, care a urmărit discuția de la postul lui de comandă, la mixer.
– Nu vreți să facem un moment la radio cu asta? Și întrebăm și ascultătorii ce obiecte scumpe au distrus din greșeală.
Brusc, suntem foarte mulțumiți de noi. Uite-așa se face o emisiune de succes: recunoști sincer în cadrul colectivului când ai făcut un pocinog și-i inviți și pe ceilalți la propriile lor momente de sinceritate. Cu puțin noroc, strângi o recoltă bogată de povești tragicomice.
(Mie mi se pare extraordinară capacitatea asta a noastră de ne transforma întâmplările neplăcute în subiecte de-amuzament, doar lăsându-le la macerat în memorie.)
Telefonul meu care și-a dat duhul făcând băiță era un Nokia nou-nouț, pe care-l primisem ca să testez cel mai nou salt înainte în tehnologia de comunicații mobile din România: Vodafone tocmai lansase apelurile video prin terminale mobile și toată lumea era curioasă să vadă cum funcționează minunea, doar că aproape nimeni nu avea și telefoanele capabile să o susțină.
Dimineață primisem terminalul la redacție. În pauza de masă i-am montat bateria, i-am înfipt cardul SIM și l-am mufat la încărcătorul din priză. S-a deschis cu binecunoscutul cântecel și, după ce am tastat PIN-ul, m-am uitat nehotărât la el: nu știam pe nimeni altcineva cu un telefon cu cameră video așa că, pur și simplu, nu aveam pe cine suna. Presupun că așa s-o fi simțit și Graham Bell, săracul, după ce a inventat telefonul și nu putea apela pe nimeni.
Ziua a continuat în iureșul amețitor al producției de știri, iar eu am uitat de telefonul meu nou-nouț. Am ajuns acasă frânt și înfrigurat, pe seară. Am hotărât că merit răsfățul unei băi fierbinți, în cadă (veniți mai aproape, copii, iar eu vă voi spune povestea de necrezut a vremurilor miraculoase când în blocurile din București curgea apă caldă la robinet). Am înfulecat ceva în picioare cât s-a umplut cada, apoi m-am dus să verific dacă apa nu era prea fierbinte. Când m-am aplecat, telefonul a alunecat ușurel din buzunarul de la piept al cămășii și, bâldâbâc, s-a dus direct la fund.
Am rămas o clipă nemișcat, cu ochii mari de groază. Din telefon se ridica un fir subțire de bule de aer iar ecranul se făcuse de-un cenușiu de rău augur. Când l-am ridicat, s-a scurs din el apă ca dintr-un ciur. Clipocea când îl clătinam. L-am scuturat cât am putut și l-am pus pe calorifer, sperând că dimineață va porni fără greș, ca orice Nokia indestructibil al acelor ani.
Doar că, firește, n-a pornit, nici dimineață, și în niciuna din zilele următoare. L-am dat înapoi explicând, cinstit, ce se întâmplase. S-a râs politicos la pățanie. Poate că era asigurat de corporație, nu știu. Pe-atunci, asigurările de telefoane nu erau ceva obișnuit, și în niciun caz ceva accesibil clienților obișnuiți, așa cum se-ntâmplă acum, când ești întrebat dacă nu vrei o asigurare de fiecare dată când îți iei un terminal nou.
Mie bâldâbâcul de-acum 15 ani mi-a fost învățătură de minte: habar n-am dacă husa pe care o pipăia Luca zilele trecute e antișoc, deoarece chiar nu-mi scap telefonul, că-s prea atent la el. E adevărat, însă, că principalul motiv pentru care am ales materialul respectiv este că nu alunecă din mână, spre deosebire de suprafața șlefuită a telefonului, care ar cădea și dintr-o menghină. Un smartphone e un obiect scump și merită să te porți cu grijă cu el dacă ai un cât de mic respect pentru banii pe care i-ai cheltuit ca să-l obții.