← Zoom out

Sondaj: Ce faci cu telefonul vechi atunci când cumperi unul noul?

Nu e ceva neobișnuit să ții un smartphone pentru 2-3 ani în zilele noastre, pentru că cele mai multe funcționează destul de bine, dar întotdeauna e distractiv și tentant un telefon nou.

Andrei Bobeică in Quiz, Zoom In
22 Mar 2021  |  2 min
Sondaj: Ce faci cu telefonul vechi atunci când cumperi unul noul?Sondaj: Ce faci cu telefonul vechi atunci când cumperi unul noul?
Foto: Daria Shevtsova from Pexels
Let others know:

Join the conversation:
0

Un sondaj realizat de GSM Arena arată că puțin peste 32% din ce care au votat își schimbă telefonul la aproximativ 3 ani, 30% îl schimbă la 2 ani, 20% la 4 ani sau chiar mai mult, 10% își schimbă telefonul anual, în timp ce aproape 6% schimbă telefonul după mai puțin de un an.

Dar ce faci cu telefonul vechi atunci când îți cumperi unul nou? Deseori ne punem întrebarea asta după ce achiziționăm un smartphone nou. Există câteva opțiuni foarte bune pe care le poți lua în considerare pentru un telefon vechi.

Este important să nu arunci pur și simplu un smartphone vechi, chiar dacă nu mai funcționează. Unele componente ale telefonului pot fi nocive pentru mediul înconjurător, așa că cel mai bun lucru pe care îl poți face cu telefoanele defecte sau foarte vechi este să le duci într-un punct de reciclare.

Dacă telefonul este funcțional, ai la dispoziție mai multe variante. O opțiune ar fi să-l donezi. S-ar putea ca acest gest să ajute mai ales în această perioadă un copil care face școală online. La o simplă căutare pe Google poți găsi site-uri care se ocupă de așa ceva sau poți încerca pe rețelele sociale acest lucru.

Dacă ai un telefon dintr-o generație recentă și ai decis să faci un upgrade, poți vinde vechiul smartphone. Dacă încă mai ai cutia originală în care a venit, precum și accesoriile, iar telefonul este într-o condiție bună, fără zgârieturi sau lovituri pe display și carcasă, poți obține pe el o sumă cu care să acoperi o parte din prețul noului smartphone.

De asemenea, poți găsi moduri să reutilizezi un telefon vechi. Cu aplicația Remote Link, vechiul tău telefon poate deveni mouse pentru laptop datorită touchscreen-ului. Sau îl poți folosi ca telecomandă pentru aproape orice device.

Vrei o cameră de supraveghere ieftină? Atunci poți face asta cu vechiul tău smartphone, folosind aplicația Manything, cu ajutorul căreia vei putea supraveghea casa în timp real. Aplicația transmite notificări atunci când telefonul detectează mișcare și, de asemenea, trimite mesaje audio pentru a liniști animalele de companie.

O altă variantă pentru vechiul telefon ar fi să-l transformi într-un GPS permanent pentru mașina ta sau îl poți transforma într-un MP3 Player.

Tu ce alegi să faci cu vechiul smartphone? Spune-ne în sondajul de mai jos.


Andrei Bobeică
Salut! Sunt Andrei Bobeică, jurnalist cu peste 5 ani de experiență. Îmi place să dau Zoom pe tot ceea ce e nou în tehnologie, nu știu cum ar arăta viața fără un smartphone și sunt pasionat de sport.


>