← Zoom out

Samsung S20 FE review. Cum se compară cu S20

Salut! Sunt Costin Giurgea și acesta este un review pentru Samsung Galaxy S20 FE. Ce este S20 știm deja. Ce înseamnă FE n-am știut nici eu, până n-am căutat. FE înseamnă Fan Edition. Iar Fan Edition nu înseamnă că e mai tare decât Samsung S20 Ultra 5G, adică nu e pentru fani înrăiți, care ar da oricât pe un Samsung, ci dimpotrivă, e o versiune mai accesibilă a lui S20.

Costin Giurgea in Reviews, Video
23 Nov 2020  |  6 min
Let others know:

Join the conversation:
3
  • 12 MP
    Camera principală
  • 12 MP
    Camera ultra-wide
  • 8 MP
    Camera telephoto
  • 6.5" Super AMOLED
    Display
  • Exynos 990
    Procesor
  • 4.500 mAh
    Baterie

În acest Samsung S20 FE review vedem de ce acesta este telefonul perfect pentru cei care apreciază tehnologia de pe gama S20, dar care totuși își doreau un preț mai accesibil. Analizăm care sunt asemănările și diferențele dintre S20 FE și S20, de ce S20 FE este mai ieftin și cât de bun este noul Samsung Galaxy S20 FE.

Samsung S20 FE review – Design

Primul lucru pe care îl observi când pui mâna pe Samsung S20 FE este spatele de plastic mat. I se mai spune și Glasstic, ceea ce înseamnă că e un plastic cu aspect de sticlă. Există suficiente asemănări între S20 FE și S20 – modulul camerei, poziționarea camerei selfie – dar există și diferențe.

În primul rând, S20 FE este mai mare decât S20, iar display-ul lui FE nu e curbat spre margini. În caz că nu vă amintiți de la alte review-uri, mie acest lucru mi se pare o chestie bună.

Citește și:

Modulul camerei, cum spuneam, amintește de S20, dar e mai mic, e finuț desenat, nu deranjează nici vizual, nici când pui telefonul pe masă. În partea de sus avem slot pentru SIM și un decupaj aproape invizibil pentru difuzorul la care auzi convorbirile și care ajută și la sunetul stereo. Pe partea dreaptă avem butoanele obișnuite, on/off și volum, iar în partea de jos avem difuzorul, microfonul și slot USB-C.

Samsung S20 FE este ceva mai gros și mai greu decât Galaxy S20, însă nu este o surpriză, având în vedere că display-ul este mai mare.

Samsung S20 FE review – Display

Display-ul lui S20 FE este un Super AMOLED, de 6.5″, HDR10+ și are high refresh rate de 120 Hz. Dacă nu ați văzut deja cât de încântat am fost de acest high refresh rate, puteți vedea în review-urile pe care le-am făcut deja gamei Samsung S20.

Prezența acestui display super spectaculos pe S20 FE este cu atât mai surprinzătoare cu cât acest smartphone ar trebui să fie varianta accesibilă a gamei. E foarte plăcut să vezi că Samsung nu face compromisuri la acest capitol esențial pentru experiența de utilizare.

Un compromis a fost însă făcut la rezoluție, pentru că aici nu avem spectaculoasele 3200 x 1440p, cum ne-am obișnuit, ci doar 2400 x 1080p.

Dacă vorbim despre experiența de utilizare, culorile, mărimea și high refresh rate-ul sunt o combinație excelentă în viața reală. Iar dacă vreți să știți unde se încadrează ca dimensiuni acest S20 FE, vă fac eu scara măgarului: S20 e cel mai mic, cu 6.2 inci, apoi vine acest FE, cu 6.5, apoi S20 Plus cu 6.7 si abia apoi S20 Ultra cu 6.9.

Samsung S20 FE – Baterie

S20 FE vine cu o baterie de 4.500 mAh – mai mare decât cea de pe S20, de 4.000 mAh, și de aceeași dimensiune cu cea de pe S20 Plus. S-au văzut și mai mari, dar cele mai multe sunt mai mici.

Dacă ești fan refresh rate 120 Hz și always on display, pe luminozitate crescută, probabil că pe la sfârșitul zilei va trebui să-l bagi la încărcat. Sincer, pe mine nu mă deranjează. M-ar deranja mai mult să am telefon cu 120 Hz rata de refresh și să-l țin pe 60 Hz. Per total, high refresh rate de 120 Hz reduce durata bateriei cam cu 2 ore, în medie, în funcție de cum rulezi și alți parametri: luminozitate, jocuri etc.

Samsung spune că acest telefon are și fast charging. Mă rog, fast charging înseamnă că trage cu 25W, adică de la 0 la 100% încărcarea durează 2 ore. Dacă vrei să-l încarci wireless, timpul va crește, desigur, pentru că se va încărca la 15W. Samsung S20 FE face și reverse charging cu 4.5W, dacă vrei să încarci și alte device-uri.

În concluzie, performanțele bateriei sunt penalizate de performanțele telefonului – asta e una dintre acele probleme pe care îți dorești să le ai – și încărcarea e rapidă, dar nu cea mai rapidă.

Samsung S20 FE review – Camere foto/video

Samsung Galaxy S20 FE are trei camere pe spate: camera principală, de 12 MP, camera telephoto, de 8 MP, care face 3x optical zoom și 30x digital zoom, și camera ultra-wide, de 12 MP.

După cum se vede, specificațiile promit performanțe decente în lumea rarefiată a telefoanelor de top, dar în combinație cu experiența Samsung, recunosc, așteptările mele de la camere au fost mari. Și, din fericire, nu am avut nicio dezamăgire.

Camera principală are senzorul mare, ceea ce înseamnă că vede bine și lumina, și culorile. De fapt, nu doar le vede bine, ci le și captează bine. Fotografiile sunt luminoase, culorile sunt, e adevărat, ca la orice Samsung care se respectă, pe partea mai saturată a lucrurilor, iar umbrele sunt conturate bine și oferă detalii chiar și acolo unde nu te aștepți. Există și un AI care să te ajute să optimizezi fotografiile, în funcție de lumina către care îndrepți camera, dar asta e deja altă discuție.

Samsung S20 FE - camera principala
Samsung S20 FE - camera principala
Samsung S20 FE - camera principala

Camera ultra-wide cu unghi de 123 grade este spectaculoasă nu doar prin faptul că reușește să capteze foarte multă informație, ci și prin faptul că nivelul detaliilor captate e mare.

Camera Ultra-wide Samsung S20 FE
Camera Ultra-wide Samsung S20 FE

Camera telephoto mi-a amintit de zoom-ul pe care îl face restul gamei S20. Cât timp nu te întinzi mai mult decât ți-e plapuma, rezultatele sunt foarte bune. Ce vreau să spun? Vreau să spun că 3X, cât e maximum zoom optic, e perfect. Când intri în zoom digital deja mi se pare că ne jucăm desene manga – din fericire, la zoom digital ai un mic chenar pe ecran, care îți arată la ce te uiți, de fapt.


Modul Live Focus (portrait mode de la Samsung) funcționează bine, panorama livrează bine și ea, iar Night mode pune lumină acolo unde ea nu există, ca să-ți arate ce nu vezi cu ochiul liber pe întuneric.

Samsung S20 FE - Night Mode
Samsung S20 FE - Night Mode

Samsung S20 FE reușește să calibreze și lumina în pozele supraexpuse, care ajung să arate destul de echilibrat, așa că acest telefon mai câștigă un punct și la acest capitol.

Samsung S20 FE - Fotografie contre jour

Camera selfie are 32 MP, iar fotografiile pe care le face sunt mult mai mult decât niște selfie-uri. Chiar și în modul default, demarcația dintre subiect și mediul înconjurător e foarte plăcută, culorile sunt OK, iar contrastul este foarte bun.

Cât despre video, Samsung S20 FE trage video 4K sau 1080p la 30 sau 60 fps și cu camera frontală, și cu cea de pe spate. Plus că ai un mod Pro în care poți să modifici diverși parametri.

Samsung S20 FE - Camera selfie

Samsung S20 FE review – Performanță

Este Samsung S20 FE un telefon accesibil performant? Sau este un telefon accesibil și atât? Din fericire pentru fanii Samsung, și nu vorbesc aici doar despre cei care își doresc acest telefon, S20 FE este suficient de rapid încât să-și merite numele de entry level în gama S20. La fel cum am observat și la restul gamei S20, telefonul se încinge puțin în momentul în care îl forțezi.

O altă diferență la capitolul performanță se face chiar între cele două modele disponibile de S20 FE: 5G sau 4G. În primul caz, S20 FE 5G vine cu un procesor Snapdragon 865, în timp ce S20 FE 4G este adus la viață de un Exynos 990.

Ambele procesoare sunt de top, însă în testele de benchmark am văzut că Snapdragon bate Exynos. Dar asta e mai degrabă o dezbatere pentru gameri, care ar trebui să știe, totuși, că nu vor suferi nici cu Exynos.

Samsung S20 FE – tips & tricks

În afară de toate chestiile inteligente pe care le livrează Samsung One UI pe această interfață de Android 10, eu mă voi opri la Samsung Single Take – am văzut această funcționalitate și pe restul gamei S20 – care îți oferă posibilitatea de a face mai multe fotografii, GIF-uri și video-uri dintr-o singură declanșare. Cum funcționează, puteți vedea în clipul video de la începutul acestui articol.

*Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot să nu facă parte din oferta comercială curentă Vodafone. Conținutul acestui articol nu reprezintă poziția Vodafone cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate. Prețurile exprimate în articole și clipuri video fac parte din oferta comercială valabilă la data publicării și pot suferi modificări. 

Cel mai accesibil telefon din gama S20

Samsung S20 FE este cel mai accesibil telefon din gama S20, și asta fără să facă mari sacrificii la capitolul calitate. S20 FE este pentru utilizatorii care își doresc performanțe de top, la un preț rezonabil, livrând o experiență de flagship, la un preț de telefon mid-range.

Ce ne-a plăcut
  • Display mare, cu rată de refresh 120 Hz
  • Sistem triplu de camere cu rezultate peste așteptări
  • Performanțe solide
  • Preț accesibil
Ce lipsește
  • Durata bateriei e mai mică decât la S20
  • Spatele e din policarbonat

Costin Giurgea
Scriu, produc și prezint un show de aventuri cu mașini. Citesc istorie, urmăresc geopolitică și mă scufund în tehnologie. Cred


  • >