Samsung Note20 Ultra review: redefinirea noțiunii de smartphone premium
Samsung Galaxy Note20 Ultra 5G este unul dintre cele mai bune smartphone-uri din 2020 și, după părerea mea, unul dintre cele mai bune telefoane cu Android pe care le poți avea în acest moment. Samsung nu a făcut rabat de la calitate pe noul Note20 Ultra, iar acest lucru se vede indiferent că te uiți la design, display sau la calitatea fotografiilor.
- 108 MPCamera principală
- 10 MPCamera frontală
- 120 HzRefresh rate
- 6.9" EdgeDynamic AMOLE
- 8k - 24fpsRezoluție video
- Exynos 990Procesor
Samsung Galaxy Note20 Ultra 5G este unul dintre cele mai bune smartphone-uri din 2020 și, după părerea mea, unul dintre cele mai bune telefoane cu Android pe care le poți avea în acest moment. Samsung nu a făcut rabat de la calitate pe noul Note20 Ultra, iar acest lucru se vede indiferent că te uiți la design, display sau la calitatea fotografiilor.
Samsung Note20 Ultra este versatil, impunător și arata foarte bine, însă la fel ca toate smartphone-urile care sunt „lider” de generație, vine cu un preț pe măsură.
Cu toate acestea, dacă e să comparăm Note20 Ultra cu S20 Ultra, inclusiv din punct de vedere al prețului, senzația este că noul Note Ultra îți oferă mai multe în materie de productivitate și multitasking, mai ales că performanța S-Pen-ului a fost îmbunătățită considerabil pe acest telefon.
Samsung Note20 Ultra review – Design
Note a însemnat tot timpul vârful gamei Samsung, ceea ce înseamnă că s-au depus toate eforturile pentru ca sentimentul să fie unul premium, atunci când ții în mână acest telefon.
Partea din față este dominată de un display uriaș, partea din spate este acoperită de sticlă, dar de data aceasta este mat, ceea ce înseamnă că amprentele nu vor mai fi vizibile pe spatele telefonului.
Decupajul camerelor din spate este uriaș, probabil cel mai mare și cel mai asumat dintre câte am văzut în ultima vreme. Pe laterale se poate vedea un cadru subțire din oțel inoxidabil.
În partea de sus avem slot pentru micro SD și pentru cartela SIM, iar jos avem un decupaj fin pentru mufa USB-C, pentru grilajul difuzorului și, desigur, slotul pentru S-Pen.
Dimensiunile acestui telefon sunt mai mult decât generoase. În utilizare, te vei trezi de cele mai multe ori că îl folosești cu ambele mâini, pentru că Note20 Ultra este mare după orice standarde.
Din fericire, din punct de vedere ergonomic, butoanele sunt așezate la îndemână.
Mi se pare că este cel mai bine desenat și cel mai bine produs smartphone Samsung din câte am văzut până acum.
Samsung Note20 Ultra vine în 3 culori: Mystic Bronze, Mystic White și Mystic Black, însă nu este surprinzător că Samsung a ales Mystic Bronze pentru prezentarea acestui telefon, întrucât arată foarte bine.
Samsung Note20 Ultra review – Display
Display-ul acestui telefon este un Dynamic AMOLED HDR10+, de 6.9″, mai mare decât la Note10 Plus, cu rezoluție 1440×3088, care are și high refresh rate de 120 Hz. Practic, nu prea poți să-ți dorești mai mult de atât la nivel de display de smartphone în 2020.
Luminozitatea și contrastul sunt excelente, culorile sunt vii, iar acest high refresh rate te ajută să ai o experiență extrem de fluidă în momentul în care te joci printre aplicații, faci scroll sau te joci.
Despre high refresh rate trebuie să vă mai spun că poate fi setat doar pe opțiunea „Adaptive”. Adică nu o poți bloca să rămână la 120 Hz, ci telefonul o va selecta în momentul în care va considera că e nevoie de high refresh rate, astfel încât să nu îți consume prea multă baterie.
La fel cum am văzut și la gama S20, high refresh rate este incompatibil cu cea mai înaltă rezoluție de pe telefon. Adică atunci când vrei rezoluție mai mare, telefonul se va duce automat în 60 Hz.
Personal, mie mi se pare că este întotdeauna mai folositor să ai high refresh rate și experiență mai fluidă decât să ai rezoluție mare pe un ecran atât de „mic”.
La Note20 Ultra, display-ul este curbat pe margini. Nu este un artificiu de design care mie să-mi placă foarte mult.
Decupajul camerei frontale este discret și poziționat central, în partea de sus a ecranului. Dacă folosești un wallpaper închis la culoare, acest decupaj va fi aproape invizibil, atât de micuț este.
Senzorul ultrasonic cititor de amprentă este foarte rapid și funcționează instantaneu, astfel că îți va fi simplu să deblochezi telefonul dintr-o singură apăsare.
Samsung Note20 Ultra review – Baterie
Cei care știu mai bine să citească specificațiile unui telefon vor observa de la început că acest smartphone are o baterie de 4,500 mAh, în condițiile în care „fratele” lui, S20 Ultra, are o baterie de 5,000 mAh. Mie mi se pare mai important să am un telefon mai plăcut de ținut în mână, decât să ajung acasă cu mai multă baterie. Tot îl pun la încărcat, nu?
Dacă stai pe telefon încontinuu, faci transfer de date, te uiți la filme și cauți rețele wireless, atunci da, bateria se va termina înainte de sfârșitul zilei. Dacă faci browsing, te uiți la filme, navighezi prin aplicații – cu alte cuvinte, îl utilizezi normal – bateria te va ține fără probleme până la final de zi.
Samsung Note20 Ultra review – Camere foto/video
Note20 Ultra are 3 camere în partea din spate: o cameră Ultra Wide de 12 Mp, o cameră Wide de 108 MP și o cameră Telephoto de 12 MP. Camera Telephoto face zoom optic 5X și zoom digital 50X.
O să vă întrebați de ce Samsung nu a pus zoom 100X și pe acest telefon, așa cum au făcut cu S20 Ultra. Probabil pentru că nimeni nu folosește 100X, din cauză că rezultatul este prea blurat.
În condiții de utilizare normală, camera Telephoto dă rezultate foarte bune la zoom optic 5X.
Camera principală face poze spectaculoase și nu mă refer aici neapărat la luminozitate și contrast, unde Samsung a stat mereu bine, ci și la culori, unde fotografiile nu mai sunt la fel de saturate ca până acum, așa că pozele arată mai natural.
Chiar și în momentul în care faci o fotografie jumătate în soare, jumătate în umbră, detaliile din partea întunecată a pozei sunt foarte decente.
Dacă vrei să surprinzi foarte multă informație, poți să folosești camera de 108 MP, însă dezavantajul este că fotografiile făcute cu această cameră sunt foarte mari ca dimensiuni.
Camera principală este de lăudat și când vine vorba de Night mode. Exemplele sunt elocvente: o fotografie făcută fără Night mode și una folosind modul nocturn arată cât de departe a mers tehnologia.
Camera Ultra Wide dă rezultate excelente, cât timp ai suficientă lumină.
Folosită noaptea, fotografiile nu sunt la fel de spectaculoase ca cele de pe camera Wide, nici cu Night mode, nici fără.
Pe de altă parte, camera selfie livrează rezultate excelente în orice condiții o folosești. Fotografiile sunt clare, detaliile se văd bine, chiar și în condiții de lumină slabă.
Videourile pe care le poți face cu acest telefon sunt impresionante și mă refer și la cantitatea de informație pe care poți să o surprinzi, și la rezoluție, și la autofocus tracking, și la stabilizare.
Dacă vrei să tragi video 8K, vei avea aceleași probleme pe care le-am menționat și în review-ul pentru S20 Ultra – smartphone-ul filmează 8K cu camera Telephoto, strânge puțin cadrul și vei observa o sacadare când încerci să urmărești un subiect sau te miști când filmezi.
Samsung Note20 Ultra review – Performanță
Nu am observat nicio secundă în utilizare că telefonul ar merge mai greu: am avut foarte multe aplicații deschise, m-am jucat printre ele, am făcut prezentări în Powerpoint, m-am jucat, m-am uitat la filme.
Note20 Ultra este adus la viață de un procesor Exynos 990, cu 12 GB de RAM și până la 512 GB spațiu de stocare.
Ca un plus, mi se pare că acest Note20 Ultra se încinge mai greu decât smartphone-urile din gama S20.
S-Pen review
Samsung are o mulțime de telefoane care fac foarte multe lucruri foarte bine. Dar gama Note este singura care vine cu acest S-Pen, care îți permite să scrii direct pe telefon sau să dai comenzi de la distanță.
La Note20 Ultra, S-Pen-ul are o latență de doar 9ms, ceea ce înseamnă că vei avea o experiență similară cu aceea a scrisului pe hârtie. S-Pen are numeroase funcții despre care vom vorbi mai târziu în detaliu. Dar de menționat este faptul că, folosind S-Pen, poți să creezi notiție, poți să scrii pe ecran, poți să atașezi fotografii în notițe și să sincronizezi fișiere audio, în timp ce scrii poți să vorbești, poți să salvezi aceste notiție fie ca PDF-uri, fie ca imagini, ca text sau ca fișiere PPT.
În meniul de S-Pen mai ai și opțiunea Smart Select, astfel încât să faci decupezi imagini, să faci notițe pe imagini sau să desenezi pe ele.
Poți folosi S-Pen și pentru a face selfie-uri de la distanță și mai trebuie spus că nu e nevoie să apeși pe buton pentru a da comenzi: Air Gestures te ajută să salvezi timp și să fii mai eficient când lucrezi pe telefon, mai ales dacă prinzi suficientă dexteritate cu S-Pen-ul astfel încât să îi știi toate comenzile pe de rost.
Note20 Ultra mai primește o bilă albă și pentru integrarea foarte ușoară cu sistemul de operare Windows prin sistemul Samsung DEX.
*Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot să nu facă parte din oferta comercială curentă Vodafone. Conținutul acestui articol nu reprezintă poziția Vodafone cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate. Prețurile exprimate în articole și clipuri video fac parte din oferta comercială valabilă la data publicării și pot suferi modificări.

Note20 Ultra este cel mai bun telefon lansat de Samsung în 2020
Samsung Note20 Ultra 5G nu este doar cel mai bun smartphone făcut de Samsung până acum. Pentru mine, este cel mai bun smartphone cu Android pe care am pus vreodată mâna.
Ce ne-a plăcut
- Display impresionant, de 6.9″, cu high refresh rate
- Latență de doar 9ms pentru S-Pen
- Baterie durabilă
- Camera foto are un Night mode de excepție
Ce lipsește
- Ecranul curbat pe laterale poate fi deranjant
- Prețul este destul de piperat
- Display-ul va fi prea mare pentru cei obișnuiți cu ecrane mai mici
“Mi se pare că este cel mai bine desenat și cel mai bine produs smartphone Samsung din câte am văzut până acum.”
Ai trait in vreo pestera pana acum?
Designul este absolut oribil. Zici ca e facut de rusi prin 1980.