← Zoom out

iPhone 12 Pro review: reinventarea smartphone-ului high-end

În acest review pentru iPhone 12 Pro am vrut să aflu cum se compară acest telefon cu iPhone 12 sau 12 Pro Max, dar și cât de mare este upgrade-ul față de generația anterioară. Și, pentru că a venit momentul să-mi schimb telefonul, am vrut să știu și pe care telefon din noua generație iPhone 12 ar trebui să mi-l iau.

Costin Giurgea in Reviews, Video
17 Mar 2021  |  7 min
Let others know:

Join the conversation:
1
  • 12 MP
    Camera principală
  • 12 MP
    Camera frontală
  • 6.1" Super Retina XDR
    Display
  • 2532 x 1170p
    Rezoluție
  • 2.815 mAh
    Baterie
  • A14 Bionic
    Procesor

Am așteptat mult acest telefon, pentru că sunt direct interesat de el. A venit momentul să schimb acest iPhone XS Max pe care l-am folosit ca telefon principal în ultimii doi ani. În mod logic, un utilizator de XS Max ar trebui să treacă la iPhone 12 Pro Max, nu? Da, dar ce te faci când iPhone 12 Pro Max începe să ți se pară prea mare? Corect! Începi să cauți o alternativă ușor mai portabilă. Și uite așa am ajuns la 12 Pro. Este acest telefon o soluție bună pentru mine? Dar pentru tine? Hai să aflăm împreună din acest iPhone 12 Pro review.

iPhone 12 Pro review – Design

Apple s-a întors la cel mai frumos design pe care l-au avut vreodată iPhone-urile. Adică designul de pe iPhone 4 și 5. Normal că nu arată chiar ca fostele generații, dar marginile acestui iPhone 12 Pro nu mai au rotunjimea cu care s-a lucrat de la iPhone 6 încoace. Ele sunt din nou drepte, ceea ce pentru mine e un plus major, iar telefonul are un aspect aplatizat.

iPhone 12 Pro vine în 4 culori: Silver, Graphite, Gold și Pacific Blue. Aici avem varianta Graphite, care pentru mine va fi tot timpul pe primul loc. Și mie îmi place opulența, dar nu mi-aș lua niciodată un smartphone auriu. La argintiu am alergie, pentru că nu mai suport mașinile gri metalizat, iar Pacific Blue mi se pare frumos, dar pentru mine, deocamdată, Graphite e pe primul loc.

Aici avem oțel inoxidabil, finisat lucios. Dacă nu ați văzut deja că prinde amprente în primele 2 milisecunde după ce l-ați șters, vă arăt eu.

Fața este Ceramic Shield, cu un strat special care face display-ul mai rezistent la șocuri și zgârieturi ca până acum. Iar spatele din sticlă are un finisaj „frost”, înghețat. Arată superb. iPhone 12 Pro este certificat IP68, adică este rezistent la apă și praf.

Din punct de vedere al dimensiunilor, iPhone 12 Pro este perfect pentru mâinile mele normale. Repet, eu vin de la iPhone XS Max, iar acum, când țin în mână acest produs, mi se pare că am ieșit din întuneric. Unde ai fost până acum, iPhone 12 Pro?

Citește și: 10 setări pe care trebuie să le încerci după ce ți-ai cumpărat iPhone 12

iPhone 12 Pro review – Display

Display-ul este Retina XDR OLED, de 6.1 inci, iar luminozitatea e de 800 niți, în mod normal, cu un maximum de 1.200 niți când știe el că e nevoie. Display-ul suportă Dolby Vision și face și True Tone, adică dacă bifezi aici, în setări, adaptarea display-ului la lumina înconjurătoare, experiența culorilor livrate va fi mai consistentă în toate mediile în care te învârți.

Oricum, chiar și în condițiile în care știu că tehnologia OLED este, de fapt, de anul trecut, mi se pare remarcabil cât de bine se comportă. Negrul este negru adânc, albul este alb puternic, culorile sunt vibrante, mai ales dacă te uiți la clipuri HDR.

Experiența de vizionare a filmelor este foarte bună, jocurile se văd și ele la fel de bine, ambele cu mentioned că dacă îți cumperi smartphone strict pentru aceste activități, ar trebui să te uiți poate cu o treaptă mai sus, la iPhone 12 Pro Max. Pur și simplu datorită dimensiunii mai mari a ecranului.

Apple a decis, din păcate, să nu introducă high refresh rate pe acest display. Probabil din cauză că ar fi consumat prea rapid bateria.

iPhone 12 Pro review – Baterie

Bateria are 2.815 mAh. Această valoare nu este mare și se vede și în ceea ce comunică Apple. Da, chiar ei spun că video playback ține pe 12 Pro mai puțin cu o oră decât pe 11 Pro. În viața reală, dacă l-am folosit doar pentru mailuri, Apple CarPlay și Facebook/Instagram, eu am terminat ziua cam cu 30% baterie. Ceea ce nu e rău.

Dacă ești acasă, pe Wi-Fi stabil, lucrurile stau chiar mai bine. Dacă ești însă prin oraș toată ziua, ai acoperire 5G și folosești intensiv telefonul pentru navigație, Spotify sau CarPlay, fără să-l bagi la încărcat în mașină, vei vedea cum bateria începe să se consume rapid. Nu alarmant de rapid, dar rapid.

După cum s-a tot comentat pe internet, Apple n-a mai pus în cutie încărcător pentru gama iPhone 12, ci doar cablu USB-C Lightning. Asta pe mine nu mă deranjează foarte tare, mai ales acum, când nu prea călătoresc. Acasă am suficiente porturi USB-C în care să-l încarc, iar în mașină la fel. Și se încarcă repede.

Dar când vom putea călători din nou, da, va fi nevoie să cumperi un fast charger din magazin, cu care să-l încarci la 20W. Sau, desigur, un pad pe care să-l încarci wireless cu tehnologia MagSafe, care e de fapt un set de magneți pe spatele telefonului de care atașezi acel pad de încărcare.

iPhone 12 Pro review – Camere foto/video

Modulul de camere de pe spate este compus din: trei camere, fiecare de câte 12 MP, care au și Night mode. Ca tehnologii, mai avem Smart HDR și Deep Fusion.

  • Camera principală (wide): 12 MP, 26mm
  • Camera ultra-wide: 12 MP, 13mm
  • Camera telephoto: 12 MP, 52mm, 2X optical zoom

Citește și: Cele 6 noutăți pe care iPhone 12 Pro și Pro Max le aduc pe camerele foto

În plus, există senzor LiDAR aici, care ajută în lumina slabă. Practic, acest senzor ajută telefonul să facă autofocus foarte repede, pentru că nu are nevoie de lumină și, de asemenea, te ajută să faci Portrait mode în Night mode.

Aceste camere filmează BDR cu Dolby Vision, dar și la 60 fps, nu doar la 30 fps, cum face iPhone 12.

Fotografiile sunt excelente din toate unghiurile și cu toate obiectivele. În lumină bună, calitatea cea mai bună este obținută pe camera principală, care oferă detalii din plin și culori destul de aproape de realitate.

Există o tentă ușoară de saturație față de realitate – să zicem că vei vedea pe ecran culorile cam cu 10% mai saturate decât în viața reală, dar asta nu e neapărat un lucru rău. Practic, telefonul îți mai adaugă puțină viață în obraji.

Pe camera ultra-wide, fotografiile sunt foarte bune.


Camera telephoto face 2x optical zoom la o calitate impresionantă.

Pe Night mode, lucrurile stau foarte bine, mulțumită senzorului LiDAR, care te ajută să faci focus cu exactitate pe obiecte. Night mode se întâmplă și pe camera ultra-wide, dar se vede că e mai forțat, la fel cum se întâmplă și pe camera telephoto.

Ceea ce este foarte bine e că se face Night mode și în Portrait mode, pentru că adaugă un efect memorabil fotografiilor tale.

iPhone 12 Pro - Costin Giurgea - Portrait mode in Night mode

Video recording se poate face în toate modurile și din toate pozițiile. Important de știut este că plaja dinamică este mult mai mare decât până acum și că, în afară de spatial sound, iPhone 12 pro face acum video Dolby Vision HDR în 10 biți. Trecerea de la 8 la 10 biți este uriașă din punct de vedere al specificațiilor, pe hârtie, pentru că aduce mult mai multe culori. De 60 de ori mai multe. Adică 700 de milioane. În viața reală, este mai puțin spectaculos.

În primul rând, pentru că nu ai unde să vezi aceste clipuri HDR, în afară de display-urile care suportă așa ceva. Youtube, spre exemplu, le afișează ușor supraexpuse. Câștigul major la video HDR 10 biți este că se face o tranziție mai graduală între culori și există mai puțin zgomot în imagine, dar îmbunătățirile sunt subtile. Din aplicație, puteți selecta între 4K și HD și fps-uri, dar ca să schimbați între video HDR și non-HDR trebuie intrat în setările aplicației. De aici, am putea înțelege că Apple a vrut mai degrabă să se adeseze profesioniștilor.

Tot profesioniștilor se adresează și când oferă, de la iOS 14.3, acea tehnică de fotografie computațională care se numește Apple ProRaw. Este o alternativă neprocesată, astfel încât fotografii să poată edita mai ușor pozele în post-producție.

Camera frontală filmează foarte curat cu cei 12 MP și 23 mm din specificații, având și Night Mode, și Deep Fusion. Calitate excelentă în viața reală pentru o cameră selfie.

iPhone 12 Pro – Procesor și performanță

Procesorul este mult-trâmbițatul A14 Bionic, primul chipset de 5hm pus pe un smartphone. iPhone 12 Pro vine cu 6 GB de RAM și 128/256/512 GB capacitate de stocare. Asta înseamnă că nu s-a inventat încă aplicație disponibilă în AppStore care să-i facă probleme telefonului, să lucreze mai încet decât poți tu să tastezi.

Fie că este vorba de productivitate, design, video sau jocuri, iPhone 12 Pro zboară cu lejeritate prin orice task-uri îi dai.

Concluzie

În concluzie, pentru prima dată, sunt supărat pe Apple. Deși nu cred motivația eco pe care au băgat-o la înaintare ca să nu livreze încărcător în cutie, pe mine nu mă deranjează. Asta e, îl cumpăr separat, deși nu prea văd de ce aș face-o. Am suficiente prize USB-C acasă, după cum am și în mașină. Mă deranjează însă pentru două motive obiective: că nu au pus high refresh rate pe acest iPhone 12 Pro și că nu am pe acest smartphone cele mai bune camere pe care le face Apple în acest moment.

Subiectiv, mă deranjează că nu există senzor de amprentă aici, tocmai într-un an în care purtăm măști aproape tot timpul în exterior. Înțeleg că face recognition este mai sigur și mai rapid decât un senzor de amprentă, dar totuși…

Chiar  și așa, iPhone 12 Pro pare varianta cea mai potrivită pentru mine din noua generație lansată de Apple: camerele foto sunt excelente, calitatea designului nu are cum să nu te impresioneze, telefonul nu este la fel de mare ca iPhone 12 Pro Max și este mai plăcut de ținut și manevrat cu o singură mână, iar ecosistemul Apple este în continuare o încântare.

*Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot să nu facă parte din oferta comercială curentă Vodafone. Conținutul acestui articol nu reprezintă poziția Vodafone cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate. Prețurile exprimate în articole și clipuri video fac parte din oferta comercială valabilă la data publicării și pot suferi modificări. 

Cel mai bun compromis din gama iPhone 12

iPhone 12 Pro este un produs excelent la nivel de portabilitate pentru un smartphone high-end. Dacă vrei un iPhone nou, atunci este cu siguranță o alternativă excelentă. Unii spun că e un compromis ciudat între iPhone 12 și 12 Pro Max. Mie mi se pare că ia ceva din ambele lumi: rămâne ușor de utilizat cu o singură mână, ca iPhone 12, dar are performanțe mai apropiate de iPhone 12 Pro Max.

Ce ne-a plăcut
  • Performanțele sunt excelente
  • Camerele foto sunt printre cele mai bune de pe piață
  • Design compact, plat, construit cu materiale premium
  • Clipurile filmate în Dolby Vision arată foarte bine
Ce lipsește
  • Durata bateriei este mai mică decât la iPhone 11
  • Nu vine cu încărcător în cutie

Costin Giurgea
Scriu, produc și prezint un show de aventuri cu mașini. Citesc istorie, urmăresc geopolitică și mă scufund în tehnologie. Cred
  • Salut! Am o problemă legată de conexiune. Din rețele mobile nu am decât 4G/5G pentru selecție. Există vreo posibilitate de a reintroduce și opțiunea 3G. Efectiv semnalul în timpul deplasării lasă de dorit, apelurile sunt groaznice. As dori să-l trec în modul 3G unde am o conexiune stabilă. Se mai poate? Mulțumesc frumos!



  • >