Huawei P30 Pro review: Puterea supercamerei Leica
Ce este Huawei P30 Pro? Răspunsul simplu: probabil că este cel mai portabil aparat foto excelent pe care l-a făcut vreodată Leica. În momentul în care a fost lansat a devenit o referință pentru întreaga industrie mobilă, din punct de vedere al camerelor foto, iar producătorul nu s-a sfiit să se laude cu asta.
- 32 MPCamera frontală
- 40 MPCamera principală
- 6.47”Display OLED
- 2340 x 1080Rezoluție ecran
- 4200 mAhBaterie
- Kirin 980Procesor
Cele patru camere de pe spate sunt spectaculoase, finisarea este impecabilă, iar puterea de procesare nu lipsește. În fond, acest terminal este și nava amiral a Huawei care încă mai are licență de Google Play, în condițiile în care Mate 30 nu mai are.
Între timp, Huawei a declarat că a început deja lucrul la un store propriu care să concureze cu App Store și cu Google Play și probabil că într-o perioadă de 6-12 luni vei putea găsi aplicațiile de care ai nevoie.
Huawei P30 Pro – Design
Ceea ce a ieșit din mâinile Huawei este un device care nu doar că arată foarte frumos, dar se simte și foarte premium. Prima senzație pe care o ai când ții acest telefon în mână este că e foarte înalt, foarte „portrait”.
Dar după ce începi să-l folosești, îți dai seama că este mult mai ușor de utilizat decât alte device-uri care sunt mult mai late și s-ar putea să înceapă să-ți placă.
Când îl deschizi, îți dai seama că display-ul este foarte mult împins spre extremități, are niște curburi pe părțile laterale, care iau în brațe rama foarte slim. Butoanele din lateral sunt foarte subțiri. Display-ul nu este mărginit de acele laturi negre pe care le vedem adeseori la alte device-uri, pur și simplu banda de jos este foarte îngustă, iar cea de sus este decupată pentru a integra mai bine camera frotală a telefonului.
În partea de jos avem slot pentru USB-C, microfon și spațiul pentru SIM, care poate fi folosit fie pentru două SIM-uri, fie pentru un SIM și un card micro SD, ceea ce ți-ar da capacitate în plus de stocare pe un telefon care are oricum destul spațiu de memorie.
Dacă te uiți în partea de sus să cauți difuzorul pentru momentele în care vorbești la telefon, o să ai surpriza să vezi că acesta nu există. Asta înseamnă că a fost integrat în spatele display-ului, așadar cei din jur nu pot să îți audă conversația, dar tu vei putea auzi foarte clar și tare persoana cu care vorbești la telefon.
Ce nu există pe acest telefon – jack pentru căști, așa cum nu mai există pe multe flagship-uri, așa că aceste telefoane au acum mai mult loc pentru diferite tehnologii sau pentru o baterie mai mare.
Mai e bine de știut și că Huawei P30 Pro este rezistent la apă și la praf.
Huawei P30 Pro – Display
Display-ul este un OLED de 6.47”, cu rezoluție 1080 x 2340 px. Se putea mai bine, dar nici cu asta nu ne plângem. Dincolo de aceste cifre, experiența de utilizare este foarte plăcută: luminozitatea este bună, culorile sunt vibrante, iar în momentul în care te uiți la filme 4K sau rulezi un joc la setări maxime, satisfacția că ai în mână un device cu Gorilla Glass care se topește pe margini, la un preț acceptabil, este uneori mai mare decât conștiința faptului că există și display-uri mai performante.
Senzorul de amprentă a fost și el integrat în display, iar odată ce ți-ai înregistrat amprenta, telefonul se deblochează aproape instantaneu când așezi degetul pe ecran.
Huawei P30 Pro – Baterie
Telefonul are o baterie de 4.200 mAh, ceea ce este o valoare foarte mare, chiar dacă device-ul nu ar avea în soft două moduri power saving. La utilizare intensă, nu este nevoie să îl încarci peste zi.
În momentul în care telefonul ajunge la 20%, primul mod de power saving limitează activitatea din background, reduce luminozitatea, taie efectele speciale și dezactivează autosync. Practic, telefonul îți mai dă 30 de minute de baterie în plus.
Iar dacă ajungi aproape pe zero cu bateria, al doilea mod de power saving îți dublează viața puținului de baterie care ți-a mai rămas. Telefonul intră în monochrome și mai rulează doar acele aplicații pe care le selectezi tu.
Mai există două lucruri pe care acest telefon le poate face cu bateria:
- Primește energie din rețea cu un supercharger de 40 V, așa încât se poate încărca 70% în 30 de minute
- Poate să dea energie, pentru că are reverse wireless charging
Huawei P30 Pro – Camerele foto&video
Camerele acestui telefon sunt poziționate una sub alta, pe spatele telefonului. Camera principală are 40 MP, camera telephoto are 8 MP, iar camera wide are 20 MP și mai există și un senzor de profunzime – time of flight. Megapixeli mulți am mai văzut și pe alte telefoane, însă unde excelează cu adevărat camerele Leica de pe acest telefon este la capitolul claritate.
Camera telephoto face zoom digital până la 50X. Ceea ce, în termeni de spionaj, e ca și cum un satelit ar vedea ce scriu eu pe ecran. Desigur, 50X e o provocare, pentru că trebuie fie să folosești un trepied, fie să ții telefonul foarte fix. Cele mai bune poze cu telephoto le obții la 5X, iar la 8X obții o claritate absolut decentă.
În plus, se fac poze incredibile și în low light.
Senzorul de profunzime îți permite să păstrezi subiectul fotografiei tale în clar absolut, în timp ce background-ul se încețoșează cât vrei tu.

Camera selfie are 32 MP, nu are senzor de profunzime, dar chiar și așa, fotografiile sunt absolut spectaculoase. Iar dacă vrei să te bucuri de particula Pro din numele acestui telefon, pur și simplu intri în aplicația de cameră, pe modul Pro și te poți juca acolo cu diverse setări: ISO, saturația culorilor etc.

Legat de funcționalitate, atunci când vrei să treci dintr-un mod în altul, dintr-o cameră în alta, din cauză că unele butoane sunt așezate foarte aproape unele de altele, este foarte ușor să apeși pe butonul greșit și să ratezi momentul pentru a face fotografia pe care ți-o doreai.
Mai mult, în momentul in care vrei să ții telefonul în poziție fixă și să faci o poză cu camera wide, ai grijă să nu-ți intre degetul în poză – practic, trebuie să deprinzi puțină dexteritate în a manevra device-ul când faci unele fotografii.
Huawei P30 Pro – Performanță
Chipset-ul acestui telefon este un Kirin 980 Octa-core, cu 8 GB de RAM. Indiferent dacă vezi filme 4K la luminozitate maximă sau că rulezi un joc, ceea ce se întâmplă aici este că jocul la rezoluție maximă funcționează mai rapid decât poți tu să tastezi.
Ar trebui să fie mai puțin satisfăcător, pentru că este ceva negativ legat de experiența utilizatorului, dar e un compliment pentru telefon.
*Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot să nu facă parte din oferta comercială curentă Vodafone. Conținutul acestui articol nu reprezintă poziția Vodafone cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate. Prețurile exprimate în articole și clipuri video fac parte din oferta comercială valabilă la data publicării și pot suferi modificări.

Telefonul care a revoluționat camera smartphone-urilor actuale
Telefonul arată frumos, se simte premium, are un design solid și o baterie puternică și are niște camere foto/video absolut spectaculoase. Cu setările potrivite, faci poze de revistă cu Huawei P30 Pro.
Ce ne-a plăcut
- Camerele foto sunt imbatabile
- Are reverse wireless charging
- Are un procesor foarte rapid, livrează, încarcă aplicațiile foarte repede
- Are o baterie mare, ceea ce e un plus în utilizare intensă
- Îmi place foarte tare forma aceasta portrait, care îți permite să îl folosești cu o singură mână
Ce lipsește
Huawei a avut probleme cu licențele Google Play – ele se regăsesc pe Huawei P30 Pro, care beneficiază în continuare de suport, însă este de așteptat ca utilizatorii să fie puțin descurajați de soarta Play Store pe dispozitivele Huawei de acum încolo.