← Zoom out

Europa va impune încărcătorul comun USB-C până în toamna anului 2024 – adio port Lightning

UE a ajuns la un acord comun. Până în toamna lui 2024, o serie de dispozitive care se alimentează prin cablu – smartphone-uri, tablete, căști, camere foto, console portabile, boxe portabile – vor trebui echipate cu un port USB-C pentru a fi vândute în UE, indiferent de producător. Acest lucru nu este o veste bună pentru Apple, care s-a împotrivit măsurii. Din păcate pentru ei, țările membre UE și europarlamentarii au anunțat acordul încheiat într-un comunicat de presă, subiect discutat aproape un deceniu.

Andrei Bobeică in Android Tips, iOS Tips
27 Jun 2022  |  1 min
Europa va impune încărcătorul comun USB-C până în toamna anului 2024 – adio port LightningEuropa va impune încărcătorul comun USB-C până în toamna anului 2024 – adio port Lightning
Sursa Foto: Shutterstock
Let others know:

Join the conversation:
0

Comunicatul subliniază că această nouă lege va simplifica și eficientiza lucrurile. Cumpărătorii nu vor mai avea nevoie de un dispozitiv de încărcare și un cablu diferit de fiecare dată când achiziționează un telefon nou, ci pot folosi un singur încărcător valabil pentru dispozitive electronice portabile.

În plus, cumpărătorii vor putea alege dacă doresc să cumpere echipamente electronice noi cu sau fără încărcător. Potrivit Uniunii Europene, prin această nouă lege se pot economisi până la 250 de milioane de euro pe an.

Un studiu al Comisiei din 2019 arată că 50% dintre încărcătoarele vândute cu telefoane mobile în 2018 aveau port micro-USB, 29% aveau port USB-C și doar 21% port Lightning.

Apple ar trebui să-și ia rămas bun de la portul Lightning (cel puțin în Europa)

Până în toamna anului 2024, USB Type-C va deveni portul comun de încărcare pentru toate telefoanele, tabletele și camerele vândute în Europa, după cum a fost anunțat în acordul încheiat între membrii UE, Parlament și Consiliu. Nici laptopurile nu vor fi neglijate, acestea vor fi supuse aceleiași cerințe de încărcător unic până în primăvara anului 2026.

Producătorii au răgaz din partea UE până în toamna anului 2024 pentru a pune în aplicare noua regulă. Legislația nu se va aplică însă produselor care erau deja pe piață înainte de intrarea în vigoare.

Totuși, mai sunt câțiva pași birocratici de făcut, cum ar fi ca Parlamentul și Consiliul să aprobe în mod oficial acordul, iar acesta trebuie publicat în Jurnalul Oficial al UE, după care intră în vigoare în 20 de zile de la publicare, iar prevederile încep să se aplice după 24 de luni.

Deși Apple a criticat anterior decizia, există zvonuri despre iPhone 15 care indică că din 2023, iPhone-urile ar putea renunța la portul Lightning în favoarea USB-C.


Andrei Bobeică
Salut! Sunt Andrei Bobeică, jurnalist cu peste 5 ani de experiență. Îmi place să dau Zoom pe tot ceea ce e nou în tehnologie, nu știu cum ar arăta viața fără un smartphone și sunt pasionat de sport.


>