← Zoom out

Control mai bun asupra datelor tale personale cu o nouă funcție din Play Store

Într-o postare făcută pe 26 aprilie 2022, Google anunța că a introdus o nouă secțiune în Magazinul Play, numită „Siguranța datelor” sau “Data safety”. Noua funcție are scopul de a oferi mai multă siguranță utilizatorilor care descarcă și folosesc aplicații din Google Play. Mai multe detalii despre această nouă opțiune aflăm în rândurile următoare.

Echipa Zoom in Android Tips
8 Jun 2022  |  1 min
Control mai bun asupra datelor tale personale cu o nouă funcție din Play StoreControl mai bun asupra datelor tale personale cu o nouă funcție din Play Store
Sursa foto: Shutterstock
Let others know:

Join the conversation:
0

Care este scopul funcției „Data safety” din Play Store

Așa cum menționează și cei de la Google, „siguranța începe cu înțelegerea modului în care dezvoltatorii aplicațiilor colectează și distribuie datele utilizatorilor. Practicile de confidențialitate și securitate a datelor pot varia în funcție de utilizare, regiune și vârstă.” De aceea, noua funcție „Data safety” din Play Store are scopul de a ne clarifica ce se întâmplă cu datele personale (nume, locație, adrese de e-mail etc.) atunci când utilizăm o anumită aplicație. Funcția oferă mai multă vizibilitate asupra modului în care sunt colectate, partajate și securizate datele.

Potrivit Google, noua secțiune de confidențialitate arată informații despre:

  • Ce date sunt colectate și în ce scop sunt utilizate. Dacă și pentru ce motiv dezvoltatorul aplicației colectează datele;
  • Dacă dezvoltatorul aplicației distribuie informațiile personale cu altcineva;
  • Dacă dezvoltatorul și-a validat practicile de securitate în raport cu un standard de securitate global;
  • Dacă o aplicație eligibilă s-a angajat să respecte Politica Google Play în raport cu minorii;
  • Politicile de securitate ale aplicației, cum ar fi dacă datele sunt corect criptate sau dacă utilizatorii pot solicita ca informațiile lor să fie șterse complet.

De asemenea, prin această funcție utilizatorii pot vedea dacă aplicația are nevoie de date personale pentru a funcționa sau dacă această colectare de date este opțională.

Data safety Play Store

De când va fi accesibilă noua funcție

Opțiunea „Siguranța datelor” ar trebui să fie deja vizibilă în Google Play. Dezvoltatorii au termen să completeze această secțiune pentru aplicațiile lor până pe 20 iulie 2022. Pe măsură ce dezvoltatorii de aplicații își actualizează funcționalitatea sau își schimbă practicile de gestionare a datelor, ei trebuie să afișeze cele mai recente schimbări și informații în secțiunea „Siguranța datelor”.

Citește și:  Google îmbunătățește performanța AR pe smartphone-urile Android


Echipa Zoom
Zoom by Vodafone nu este despre tehnologie, ci despre ce poți face tu cu tehnologia. Și despre toate modurile în care tehnologia îți face viața mai ușoară. Zoom îți arată totul în detaliu. Ready?


>