Cele mai bune telefoane mari în 2021, cu ecran de peste 6.5 inci
În urmă cu jumătate de deceniu, un telefon cu display peste 6.5 inci era considerat phablet. Însă schimbarea de design a telefoanelor a făcut ca acelea cu un display de aceeași dimensiune ca în trecut să fie într-o carcasă mai mică. Astfel, producătorii scot de acum în fiecare serie un device mare, cu ecran între 6.5 și 7 inci.


Telefoanele mari, cu display-uri generoase, oferă o experiență imersivă pentru orice activitate: gaming, vizionare de filme sau seriale, productivitate. Smartphone-urile cu dimensiuni generoase sunt, adeseori, și cele mai puternice device-uri lansate de o companie, când apare o nouă serie.
În 2021, există multe opțiuni pentru cei care preferă telefoanele mari. Aproape fiecare flagship are și un model cu display de cel puțin 6.5 inci, model care are și cele mai bune specificații: camere foto ultra-performante, baterie mai durabilă, procesor mai rapid.
Pentru a face topul celor mai mari telefoane, am ales să exclud smartphone-urile de gaming, despre care am vorbit deja într-un articol separat, dar și telefoanele pliabile, care sunt deja într-o lume a lor, atât din punct de vedere al design-ului, cât și al specificațiilor și prețurilor.
Telefoane cu cele mai mari display-uri, de peste 6.5 inci
Vorbim despre un telefon mare atunci când avem un ecran de cel puțin 6.5 inci. Aceste display-uri sunt fabricate din cele mai bune materiale, sunt luminoase și oferă cea mai bună experiență pentru conținut multimedia și jocuri.
În 2020, am văzut încă un salt în ceea ce privește evoluția display-urilor: introducerea ratei de refresh de până la 120 Hz pe unele telefoane înseamnă că te poți bucura acum de o experiență mult mai fluidă și mai plăcută, fie că ești pasionat de gaming sau că Netflix este în topul celor mai utilizate aplicații de pe smartphone-ul tău.
Iată care sunt cele mai bune telefoane mari, cu display-uri de peste 6.5 inci:
Xiaomi Mi 10T Pro 5G
Xiaomi și-a asumat un risc cu vârful de gamă lansat în luna octombrie. Pentru o rată de refresh a ecranului de 144Hz a ales un display LCD în dauna unuia OLED, însă această variantă funcționează excelent pe acest smartphone.
Ecranul are 6.67 inci, iar telefonul cântărește 218 grame. Dimensiunile: 165.1 x 76.4 x 9.3 mm. Alături de Galaxy Note 20 Ultra, Mi 10T Pro este unul dintre puținele telefoane capabile să filmeze la rezoluție 8K. Camera principală este de 108MP cu f/1.7 și un senzor de dimensiunea 1/1.33”. Nu are cameră telephoto, ci una ultrawide de 13MP și una macro de 5MP.
Bateria este una masivă, de 5.000 mAh, și cu ecran LCD rezistă cu brio la o zi de utilizare intensivă. Se încarcă și rapid cu 33W.
Samsung Galaxy A12
Samsung Galaxy A12 este un telefon de buget lansat la începutul anului de producătorul sud-coreean. Pentru cei care își doresc un telefon cu ecran mare, dar la un preț accesibil, Galaxy A12 vine cu un display de 6.5 inci, cu rezoluție 720 x 1600p HD+.
Poate cel mai impresionant la un telefon din această gamă de preț este faptul că vine cu o baterie mare, de 5.000 mAh, dar și cu funcție de încărcare rapidă.
Samsung S21 Ultra 5G
Samsung S21 Ultra 5G vine cu un display de 6.8 inci, Dynamic AMOLED 2X, cu rezoluție 1440 x 3200p și densitate 516ppi. Inteligent în orice aspect, display-ul lui S21 Ultra îți dă toate informațiile de care ai nevoie dintr-o privire prin funcția always-on și prelungește durata de viață a bateriei tale datorită unei frecvențe de refresh care se adaptează la tipul de conținut între 10 și 120 Hz.
De asemenea, Samsung S21 Ultra 5G este compatibil cu S Pen – este pentru prima dată când această funcționalitate este extinsă în afara gamei Galaxy Note. Iar noul flagship de la Samsung are un redesign al modului de camere, care cuprinde 4 senzori: o cameră principală de 108 MP, cameră ultra-wide de 12 MP, precum și 2 senzori telephoto de câte 10 MP. De asemenea, capacitatea camerelor este ajutată și de laser autofocus, iar camera frontală are 40 MP.
Samsung S21 Ultra 5G poate filma 8K la 30 fps și 4K la 60 fps cu toate cele 5 camere.
iPhone 12 Pro Max
Este cel mai mare și mai puternic telefon produs vreodată de Apple. Cu un ecran Super Retina XDR de 6.7 inci, iPhone 12 Pro Max beneficiază și de câteva plusuri față de versiunea Pro cu ecran mai mic, de 6.1 inci: camere foto mai bune și baterie mai rezistentă.
iPhone 12 Pro Max cântărește 228 de grame și are următoarele dimensiuni: 160.8 x 78.1 x 7.4 mm. În ceea ce privește îmbunătățirile aduse camerelor foto, avem așa: senzorul telephoto este superior (2.5x față de 2x), însă cel principal este cu adevărat spectaculos. Este cu 47% mai mare ceea ce înseamnă că va capta mai multă lumină și se mișcă astfel că stabilizarea optică este superioară. Pentru fotografia nocturnă rezultatul este spectaculos: este necesar jumătate din timpul de care are nevoie iPhone 12 pentru o expunere corectă.
Așa cum am menționat deja, telefonul mai mare dispune și de o baterie mai bună. Este de 3.687 mAh pe 12 Pro Max, ceea ce face ca telefonul să rămână cu 20-30% baterie la finalul unei zile în care a fost folosit intens. La o utilizare normală, vei constata că mai ai baterie și a doua zi.
Samsung Galaxy Note20 Ultra
Anul acesta, Samsung a lansat și o versiune Ultra pe lângă cea normală pentru seriile Galaxy S20 și Galaxy Note 20. La Samsung Note20 Ultra, ecranul este de 6.9 inci, Dynamic AMOLED, cu rata de refresh de 120 Hz. Pentru a proteja bateria, Samsung permite să selectezi adaptarea ratei de refresh la activitatea ta. Astfel, vei avea high refresh rate în jocuri sau pe filme, însă nu și când trimiți un email, spre exemplu.
Note20 Ultra cântărește 208 grame și are dimensiunile 164.8 x 77.2 x 8.1 mm. Iar când vine vorba de diferențele față de „fratele său mai mic”, Note20, acestea sunt evidente:
– display mai mare, cu high refresh rate de 120 Hz
– latență de doar 9ms la S Pen, față de 20ms la Note20
– baterie cu 200 mAh mai mare,
– camere foto mai performante
– 12 GB de RAM pe Note20 Ultra, față de 8 GB RAM pe Note20
Samsung Note20 Ultra vine și cu niște camere foto impresionante: o cameră principală de 108 MP, perfectă pentru a captura și cele mai mici detalii, senzor laser autofocus, pentru a elimina blur-ul din clipurile video, 50X Space Zoom și 5X zoom optic pe camera telephoto, cameră ultrawide de 12 MP.
Huawei Mate 40 Pro și Mate 40 Pro+
Cele mai performante telefoane de la Huawei în acest moment sunt Mate 40 Pro și Mate 40 Pro+. Ambele vin cu display-uri OLED, de 6.76 inci cu o rată de refresh de 90Hz.
Sistemul de camere foto este spectaculos pe ambele telefoane, iar lentilele au specificații similare. În cazul lui Mate 40 Pro, senzorul principal este unul de dimensiuni mari, 1/1.28”, cu o rezoluție de 50MP și f/1.9. Camera ultra-wide are 20 MP și f/1.8, în timp ce camera telephoto are 12 MP și f/3.4, precum și OIS (Optical Image Stabilization), pentru stabilizare excelentă în timp ce filmezi. Mate 40 Pro+ are un sistem de cinci camere foto – practic, se mai adaugă o cameră periscope telephoto, de 8 MP, capabilă de 10X optical zoom.
Ambele telefoane vin cu o baterie de 4.400 mAh, cu încărcare rapidă la 66W și wireless charging la 50W și, în plus, ambele sunt capabile de reverse wireless charging la 50W.
OnePlus 8 Pro
OnePlus nu mai este de câțiva ani un outsider în lupta pentru cel mai bun telefon, iar 8 Pro confirmă acest lucru. Are un display de 6.78 inci cu rezoluție 1440×3168, un ecran cu 1 miliard de culori și o rată de refresh de 120Hz. Cântărește 199 de grame și are dimensiunile 165.3 x 74.4 x 8.5 mm.
Telefonul are 4 camere pe spate. Cea principală este de 48MP cu f/1.8 și un senzor de dimensiunea 1/1.43”. Camera telephoto oferă un zoom optic 3x, cea ultrawide fiind de 48MP. Mai există și un al 4-lea senzor de 5MP pentru culori.
OnePlus susține că bateria de 4.510 mAh se poate încărca până la 50% în doar 23 de minute. Iar prin wireless ajunge la 50% în 30 de minute.
Oppo Find X2 Pro
Lansat în luna martie, Find X2 Pro rămâne unul dintre cele mai bune telefoane mari din 2021. Display-ul este AMOLED cu 1 miliard de culori, rată de refresh de 120Hz, HDR10+ și are o diagonală de 6.7 inci. Rezoluția este și ea mare, 1440×3168 pixeli. Cântărește 217 grame pentru versiunea de ceramică și 200 de grame pentru cea de piele. Vine cu 12GB de RAM și 256GB sau 512GB spațiu de stocare.
Camera principală este de 48MP cu f/1.7, un senzor de 1/1.43”. Are și o cameră periscop care oferă un zoom optic 5x. Camera ultrawide este de 48MP.
Bateria nu este cea mai mare, de 4.260 mAh, însă Oppo susține că ajunge de la 0% la 100% în doar 38 de minute.
Concluzii
Principala concluzie este că producătorii de smartphone-uri profită de dimensiunea telefoanelor mari și oferă toate tehnologiile de care dispun pentru aceste device-uri. Astfel, un top al celor mai bune telefoane mari în 2021 este echivalent cu un top al celor mai puternice smartphone-uri, indiferent de dimensiune.
Cand apare in stoc iphone 12 pro? astept de 2 luni